Trucuri pentru a combate poftele alimentare. Încearcă-le, chiar funcționează!

by: admin

masa imbelsugata

loading...

Îl cunoști foarte bine: acel gând care ți se strecoară în minte pe nesimțite, în orice moment al zilei, și care îți șoptește cât de mult ți-ar plăcea să te bucuri de o felie de tor cremos de ciocolată sau de o porție strașnică de aripioare picante de pui. Vorbim despre poftele alimentare, bineînțeles, care, deși adesea bine înrădăcinate, nu sunt tocmai imposibil de combătut.

Poftele alimentare nu sunt neapărat corelate cu senzația de foame, ceea ce le și face frecvent dificil de eliminat. Deși pot apărea în contextul în care nu ai mâncat nimic de câteva ore, iar organismul are nevoie de energie, poftele alimentare sunt, mai degrabă, rezultatul gândurilor obsesive la mâncare, potrivit „teoriei intruziunii elaborate”, propusă de John May, profesor de psihologie la Universitatea Plymouth, Marea Britanie. Cum le combatem, deci? Întrerupând (sau prevenind) acest șir al gândurilor obsesive cu ajutorul câtorva trucuri simple, dar eficace!

1. Mănâncă puțin și des

Deși au și o componentă psihologică (la urma urmei, învățăm din fragedă copilărie să adorăm dulciurile, de exemplu, cărora le asociem emoții și amintiri plăcute, cu efecte și în prezent), este clar că poftele alimentare sunt corelate senzației de foame. O metodă eficientă, deci, de a preveni este să nu aștepți să ți se facă o foame de lup, mâncând puțin și des – cam o dată la 2 ore. Și nu orice, ci alimente sățioase și cât mai puțin procesate (carne slabă, fructe și legume proaspete, cereale integrale, nuci, semințe, iaurt).

2. Bazează-te pe ajutorul prețios al proteinelor

Proteinele (pui, curcan, pește, ouă, brânză degresată etc.) sunt în mod special alegeri inspirate. Potrivit unui studiu al cercetătorilor de la Universitatea din Lyon, Franța, publicat în jurnalul Cell în 2012, consumul de proteine blochează receptorii mu-opioizi (mu-opioid receptors), reducând apetitul – peptidele trimit semnale creierului care, apoi, sunt transmise la nivel intestinal pentru stimularea secreției de glucoză, suprimând nevoia de a mânca.

3. Ține-ți mintea ocupată

În special dacă vorbim despre o poftă alimentară de natură psihologică, o metodă bună de a o combate este să-ți distragi atenția. Întrucât concentrarea asupra poftei nu va face decât să o înrăutățească, ia măsuri rapid: ascultă muzică, citește o carte ori o revistă, joacă-te un joc pe telefon sau PC, ieși la o plimbare – orice îți trece prin minte la momentul respectiv și te va captiva suficient cât să îți ia mintea de la problematica poftă!

4. Fă mișcare

Pe lângă faptul că te ajută să-ți sculptezi silueta și să arzi calorii, mișcarea contribuie și la diminuarea poftelor alimentare – o demonstrează un studiu publicat în 2013 în International Journal of Obesity. O echipă de cercetători de la Universitatea din Vestul Australiei a descoperit că, deși orice tip de activitate fizică reduce aportul caloric ulterior, cea mai eficientă din acest punct de vedere este aceea de intensitate mare. Include, așadar, în programul zilnic exerciții de tipul jumping jacks, flotărilor, alergatului cu genunchii sus sau chiar antrenamentului HIIT (high-intensity interval training) și spune adio colăceilor, dar și nesuferitelor pofte!

Sursa: Revista Slab sau gras

Sursa foto: adevarul.ro

loading...

Write a Reply or Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *