Părintele Ilie Cleopa, convorbiri duhovnicești

by: admin
>Tags :
Category :Religie

ilie cleopa

loading...

– Prea Cuvioase Părinte Cleopa, femeile care își retează părul, își fac părul la coafor, poartă pantaloni, își pun cercei, poartă brățări, își fac unghiile la mâini și la picioare, și se machiază, calcă Sfintele Canoane?

– Măi băieți, ăsta-i semn de necredință mai întâi. Când păgânii își făceau idolii, îi împodobeau.

Bunăoară zeiței Nemzida, îi puneau un inel de aur în nas și cercei de aur în urechi și legau urechile de nas. Și pe urmă îi puneau păr și în păr îi puneau pene de vultur, îi puneau câte minunății; clopoței îi puneau în haine, ca atunci când sufla vântul să sune clopoțeii. Toată împodobirea asta este închinare de idoli. Sunt obiceiuri ale închinătorilor de idoli, rămase de la romani.

Noi, românii, ne tragem din două popoare păgâne: dacii și romanii, și toți aveau aceste obiceiuri păgâne, cum aveau și pe zeul “noroc” și pe Baal și pe Marnas, pe Neptun, pe Apolon, pe Serapid, pe Bacus, pe ceilalti draci. Că spurcați erau dumnezeii lor, spurcate erau și praznicele lor. Așa că acesta-i obicei de la închinătorii de idoli, ca să se sluțească femeile, să pună toate bijuteriile pe trupurile lor.

Au venit la mine săptămâna trecută patru artiști, doi din Iași și doi din București, trimiși de cineva. Eu n-am văzut de când sunt femei cu ochii vopsiți cu creioane albastre, cu ochii albaștri, dați cu creioane albastre; cu părul făcut vâlvoi, sprâncene făcute parcă erau cu căneală, niște papuci cu călcâiul ca un fus. Vin la mine și-mi spun:

– Am auzit de dumneata.

Când i-am văzut, eu atâta le-am spus:

– Știți ce se întâmplă cu voi? Voi mai aveți un ceas și muriți.

– Vai, părinte! Dar de ce?

– Peste o oră sunteți gata! Am eu un semn, că o să muriți amândouă.

– Vai, părinte!

– Gata. Mai aveți un ceas de trăit și vă duceți, cu unghiile roșii, cum sunteți acum.

– Cum e asta, părinte?

– Cu ce sunteți?

– C-o mașină.

– Gata. Va răstoarnă mașina. Am semn că de azi nu mai trăiți. Acuși, acuși. Cel mult două ceasuri. Dar v-ați pregătit de moarte?

– Nu, părinte.

– Dacă vine moartea, nu râde și moartea de voi? Tu ești creștină? Ori ești un drac, o momâie de pus în cânepă, de speriat vrăbiile, ce fel de om ești? Cine ești tu cu acestea așa?

Am stat mult de vorbă cu ei. La urmă au dat pomelnice și au zis: “Părinte, am să mă las de aiestea”. Chiar aceea care era cu ochii spoiți cu cerneală albastră și cu sprâncenele făcute, drept mascați de la anul nou, zice:

– Eu sunt actriță.

– Oricine ai fi tu. Dar vine moartea și o să te întrebe de ce ai făcut treaba asta. Cine te-a învățat lucrurile acestea diavolești? Evanghelia spune undeva să faci treburi de astea?

Ce vreau să spun? Dumnezeu l-a împodobit pe om cum a știut că-i mai frumos. Zice la Geneza: Iată, câte a făcut Dumnezeu, erau bune foarte. Dacă ar fi știut Dumnezeu că omului îi trebuie sa-l facă cu unghii roșii și cu cercei în urechi, așa îl făcea. Dacă știa că trebuie să fumeze, îi făcea un hogeag în vârful capului ca să iasă fumul. și iaca, nu i-a făcut hogeag, ca n-are nevoie să fumeze. Nu l-a făcut pentru fumat. L-a făcut ca gura și limba lui să slăvească pe Dumnezeu, nu să se umple de fum și de putoare.

– Părinte, dar ce ne puteți spune despre portul indecent care se poartă azi în lume și de bărbații care își rad barba?

– Întrebați-le pe cele care se vopsesc și pe cele care poartă fustă scurtă, dacă le-au văzut vreodată pe Maica Domnului sau pe sfintele mironosițe cu fustă scurtă. Noi trebuie sa urmăm Maicii Domnului. Ați văzut sfintele martire care sunt pe icoane, vreo una cu fustă scurtă? Nu vedeți că veșmintele sunt până în pământ la toți sfinții? Auziți ce spune Sfântul Apostol Pavel: Fiți sfinți, că sfânt sunt Eu, zice Domnul.

Ai văzut vreodată pe Hristos bărbierit? Sau pe patriarhi sau pe prooroci i-ai văzut cu briciul în barbă? Dacă acuma lumea se bărbierește, acesta-i obicei luat mai mult de la romani. Dar dacii, strămoșii noștri, nu! Ei purtau uniformă, cu toate ca erau păgâni. Și rușii purtau bărbi, slavii de altădată.

Și acestea sunt ceva. Dar noi să privim lucrurile tainice, care atacă mintea, inima și sufletul omului. Creștinului îi stă bine să se cunoască și din lucrurile dinafară, dar acestea sunt exterioare. Însă Domnul nu cere de la noi numai exteriorul. Exteriorul este frunză, iar roada este lucrarea cea dinlăuntru.

S-a întâlnit odată Ava Alonie cu Ava Agaton: “Avo, de ce trebuie să ne grijim mai tare, de lucrarea cea dinafară sau de paza cea dinlăuntru?” Și i-a zis: “Lucrarea cea dinafară, adică postul, milostenia, portul, barba, fusta, uniforma, vorba, sunt frunza. Și Mântuitorul, în moartea cea mare, a blestemat smochinul acela în care a găsit numai frunze: De acum să nu se mai facă în tine roada în veac”. Era simbolul poporului evreiesc și al fariseilor, care puneau baza numai pe cele dinafară.

Apoi zice Ava Alonie: “Arătat este ca toată osteneala noastră este pentru paza cea dinlăuntru. Pentru credința cea dreaptă în Dumnezeu, pentru smerenie, pentru dragoste, pentru înfrânare, pentru dreapta socoteală și celelalte fapte bune, care sunt roade ale dragostei“. Roada duhului este: dragostea, bunătatea, îndelunga răbdare, înfrânarea poftelor, facerea de bine, blândețea, credința.

Dar unui pom îi stă bine când are și frunze și roade. Atunci este complet. Dacă ai vedea un pom numai cu roade și nici o frunză, nu te-ai mira unde-i podoaba? Este bine să aibă și uniforma cea dinafară și roada dinlăuntru, ca să-l vadă pe creștin asemenea unui pom care-i încărcat de roade, dar are și frunze.

sursa: portalul cuvântul-ortodox.ro

 

loading...

Write a Reply or Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *