Laura Codruța Kovesi: Valorea mitei de anul trecut este de 431 milioane de euro, comparabilă cu cea pentru cofinanțarea programului de autostrăzi pe trei ani

by: admin
Category :Actualitate

kovesi

loading...

DNA a ieșit joi la raport pentru a prezenta bilanțul pe anul 2015. Potrivit procurorului șef, Laura Codruța Kovesi, „au fost trimiși în judecată de 5 ori mai mulți miniștri și parlamentari decât acum 2 ani”.
Mai precis, este vorba despre un premier, cinci miniștri, 16 deputați și cinci senatori.
„Este cel mai mare număr de demnitari investigați într-un an. S-au instituit măsuri asiguratorii de jumătate de milion de euro. Sunt cele mai impresionante cifre de la înființarea DNA, instituție care funcționează proactiv, curajos, ferm și eficient. Aceste rezultate ne obligă să lansăm o discuție despre prevenire și combaterea corupției”, a spus Kovesi.
Însă, în ciuda acestor rezultate, Kovesi se întreabă dacă este vine că avem tot mai mulți condamnați, inculpați pentru corupție.
„Dosarele aflate în lucru la DNA ne arată că nu am prins toți corupții. Există vulnerabilități care pun în pericol buna funcționare a societății. Corupția se manifestă prin aceleași acțiuni. Există sectoare în domeniul achizițiilor publice în care corupția e generalizată. Atribuirea contractelor sau plăților aferente se face prin contracte fictive. În multe cazuri, sumele date funcționarilor sunt obținute prin evaziune, delapidare. Banii care ar trebui să ajungă la investiții intră în buzunarelor funcționarilor corupți”, a explicat procurorul șef.
În ceea ce privește suma banilor dați mită doar anul trecut, aceasta ajunge la 431 milioane de euro, „comparabilă cu bugetul pentru finanțarea programului de autostrăzi pentru 2016 – 2018„.

„Aproape 500 de persoane cu funcții de conducere au fost trimise în judecată, cu 30% mai mult față de anul trecut. În fiecare an îndepărtăm tot mai mulți funcționari corupți, sunt tot mai mulți condamnați. E nevoie de o abordare strategică de combatere a corupției. În 2015 au fost 1.250 de inculpați”, a continuat aceasta.

Alți 100 de primari și președinți de Consilii Județene au fost trimiși în judecată. „E rezultatul unei modalități netransparente de folosire a bugetului public. Se vor folosi banii cetățenilor pentru achiziții de aparatură medicală scumpă de la firme de apartament”, a spus șeful DNA.
Măsurile asiguratorii s-au ridicat la jumătate de miliard de euro.
De altfel, 110 cereri au fost trimise către autoritățile judiciare pentru administrare de probe sau conficare de bunuri.
„Niciun infractor nu trebuie să se simtă în siguranță indiferent unde și-a ascuns banii. Statul român are de recuperat aproape 200 milioane de euro. Suma ar trebui să intre în bugetul statului dacă va fi executată de organele fiscale. E important ca hotărârile judecătorești definitive să fie executate pentru a fi atins scopul pedepsei. Sumele trebuie utilizate în folosul societății”, a continuat Kovesi.
Pentru rezolvarea dosarelor DNA au lucrat 33 de procurori cu 14.700 de participări în ședințele de judecată.
970 de inculpați au fost condamnați definitiv de instanțele de judecată, iar procentul de achitări a scăzut la 7,63%.
„DNA are cel mai mare nivel de încredere dintre toate instituțiile judiciare. Rapoartele elaborate la nivel european au apreciat ca impresionante rezultatele, arătând că au fost respectate drepturile fundamentale. O prioritate a DNA a fost continuarea și accentuarea cooperării fundamentale”, a afirmat Kovesi.
Pentru anul în curs, prioritățile sunt legate de investigațiile privind corupția în administrația publicată locală,sistemul judiciar, instituțiile de control și executare a pedepselor, achiziții publice din sănătate și infrastructură, fraudă cu fonduri europene, recuperarea prejudiciilor.
Șefa DNA a afirmat că activitatea instituției „trebuie să fie definitivă prin profesionalism, cooperare, responsabilitate, transparență”.
Kovesi a ținut să mulțumească adjuncților Călin Nistor și Marius Iacob pentru implicarea în rezolvarea cazurilor, pentru „efortul consecvent, continuu, solidaritate, determinarea cu care ați lucrat”.”Am trecut împreună un an greu. Datorită anchetelor am fost atacați în mod constant. Se încearcă schimbarea procedurilor. Munca noastră i-a neliniștit pe mulți dintre cei care se credeau de neatins. Am avut alături cel mai important aliat – cetățenii României. Fără ei, munca nu ar fi fost posibilă. Sunt mii de oameni alături de noi și munca noastră. Oameni care vor corectitudine și respect, oameni onești care au strigat în stradă corupția ucide. Trebuie să continuăm să investigăm faptele la nivel înalt. Să rămânem implicați serios, să anchetăm corupția, indiferent de funcție și avere. Să îndeplinim așteptările societății, România fără corupție”, a conchis procurorul șef, într-o postare b1.ro

loading...

Write a Reply or Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *